Renunţând la creştinism, Europa riscă să renunţe şi la democraţie

Potrivit filosofului Henri Bergson, Europa ori îşi va apăra rădăcinile creştine, ori se va pierde pe sine şi democraţia. Dar oare Europa vrea să ţină seama de ipoteza celebrului filosof? Se pare că nu, iar Giuseppe Brienza, autorul cărţii „Libertate şi identitate religioasă în Uniunea Europeană”, recent apărută în Italia, o dovedeşte analizând diferite documente fundamentale din istoria recentă a Uniunii Europene şi analizând cu atenţie câteva aspecte ale dezbaterilor referitoare la libertatea religioasă care a avut loc în ultimii ani în Europa, notează ziarul Il Foglio.

În prezentarea acestui volum, vicepreşedintele Parlamentului European, Mario Mauro, scrie: „Dacă – aşacum susţinea Henri Bergson – raţiunea de a fi a democraţiei este fraternitatea, va trebui să recunoaştem, asemenea lui, că „democraţia este prin esenţa ei evanghelică”. Reiese de aici că datoria noastră este de a oferi democraţiei contribuţia filosofiei noastre, a moralei noastre, a tradiţiei noastre. O contribuţie, fireşte, multiplă şi variată, caracterizată însă prin creştinism, element comun al vieţii personale şi sociale a noastre, a tuturor…

Afirmând că la originea civilizaţiei europene se află creştinismul, nu se doreşte introducerea niciunui criteriu confesional exclusiv. Se doreşte doar o referire la rădăcinile comune ale Europei, la cea morală untară care evidenţiază figura şi responsabilitatea persoanei umane cu fermentul ei de frăţietate evanghelică”.

Cu prilejul unui simpozion organizat în urmă cu câţiva ani la Universitatea Lateranense din Roma, Rocco Buttiglione (catolic fervent, fost ministru de Externe, în prezent propus drept candidat la funcţia de comisar european pentru justiţie şi afaceri interne, n.red.) a ridicat problema dacă fenomenul care începea să se afirme în Europa era o „laicitate amicală” cu tentă americană, sau o „laicitate ostilă” de tip francez, afirmă autorul cărţii amintite.

Laicitatea amicală este aceea care tinde să apere religiile de puterea statului, iar cea ostilă este laicitatea utilizată pentru a apăra statul de religii. Faptul că Uniunea Europeană s-a orientat întotdeauna spre însuşirea celui de-al doilea model pare un lucru incontestabil: fundamentalismul laic se afirmă de multă vreme, iar profesorul Roberto de Mattei (vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării) scria într-un articol din Il Foglio din 2003: „În momentul în care Statele Unite revendică cu orgoliu dimensiunea colectivă a experienţei lor religioase, absenţa unei referiri la creştinism ar căpăta semnificaţia unui act imperdonabil de îndepărtare istorică”.

În felul acesta – arată autorul cărţii – am ajuns la interdicţia de a menţiona în Carta europeană rădăcinile creştine, cu scopul de a obţine acea privatizare a faptului religios dorită de mulţi. Dată fiind această situaţie, orice rău e spre bine, şi chiar şi congelarea Tratatului constituţional, după referendumul francez şi olandez, ar putea deveni o oportunitate. Într-adevăr – susţine Giuseppe Brienza – Europa trebuie să reinsereze în poitică cultura sa, tradiţia sa, şi înţelepciunea sa, şi chiar religia sa. Creştinismul este viu în biserici şi în pieţele publice; şi el ar putea fi inclus în Cartă, adus de oameni noi, mândri că sunt europeni cu o Constituţie comună”, conchide autorul.


http://www.financiarul.ro/2008/08/18/renuntand-la-crestinism-europa-risca-sa-renunte-si-la-democratie/