Buttando via il cristianesimo L'Europa rischia di buttare via pure la democrazia

Afferma Mario Mauro, Vice Presidente del Parlamento Europeo, nella Presentazione di questo volumetto tanto agile quanto stimolante: “Se – come scriveva Henri Bergson – la ragion d’essere della democrazia è la fraternità, occorre altresì ammettere con lui che 'la democrazia è per essenza evangelica'. Ne scaturisce che è nostro dovere offrire alla democrazia il contributo della nostra filosofia, della nostra morale, della nostra tradizione. Un contributo certamente molteplice e vario, contraddistinto però dal cristianesimo, elemento comune alla vita personale e sociale di tutti noi … Affermando che all’origine della civiltà europea si trova il cristianesimo, non si vuole introdurre alcun criterio confessionale esclusivo. Si vuole invece fare riferimento alle radici comuni dell’Europa, a quella morale unitaria che esalta la figura e la responsabilità della persona umana col suo fermento di fraternità evangelica”. Dunque, a dare ascolto a Bergson, o l’Europa difenderà le sue origini cristiane o perderà se stessa e la democrazia. Ma l’Europa è intenzionata a prestare orecchio all’insegnamento del celebre filosofo dell’evoluzione creatrice? Sembrerebbe proprio di no, e Brienza lo dimostra prendendo in attento esame vari documenti fondamentali della recente storia dell’Unione Europea e ripercorrendo con attenzione alcuni passaggi relativi all’ampio dibattito sulla questione della libertà religiosa sviluppatosi negli ultimi anni nel Vecchio Continente.
In occasione di un convegno tenutosi un paio d’anni fa presso l’Università Lateranense, fu Rocco Buttiglione – ricorda Brienza – a porre il problema se quella che si andava affermando in Europa fosse una “laicità amichevole” di marca statunitense, oppure una “laicità ostile” di tipo francese; laddove – aggiunse l’onorevole Alfredo Mantovano nella medesima sede – si deve intendere amichevole la laicità che tende a difendere le religioni dal potere dello Stato, e ostile quella che viene usata per tenere lo Stato al riparo dalle religioni. E che l’Unione Europea si sia sempre indirizzata a far proprio questo secondo modello sembra incontestabile: il fondamentalismo laicista si sta da tempo affermando e il professor Roberto de Mattei poteva scrivere su “Il Foglio” del 2 ottobre 2003: “Nel momento in cui gli Stati Uniti rivendicano con orgoglio la dimensione collettiva della loro esperienza religiosa, l’assenza di un richiamo al cristianesimo assumerebbe il significato di un imperdonabile atto di rimozione storica”. E così – ricorda Brienza – siamo giunti al divieto di menzionare nella Carta europea le radici cristiane, al fine di ottenere quella privatizzazione del fatto religioso che è negli auspici di molti. Stante questa situazione, non tutto il male viene per nuocere, e anche il congelamento del Trattato Costituzionale seguito ai referendum francese e olandese potrebbe diventare un’opportunità: “All’Europa – conclude Brienza – serve infatti reinfondere nella politica la sua cultura, la sua tradizione, la sua saggezza. E anche la sua religione. Il cristianesimo è vivo nelle chiese e nell’agorà. Anch’esso potrebbe rientrare nella Carta, portato da uomini nuovi, orgogliosi di essere europei con una Costituzione comune”. (Giuseppe Brienza, "Libertà e identità religiosa nell'Unione europea", Solfanelli, 110 pp., €8,00)

di Maurizio Schoepflin

http://www.ilfoglio.it/blog/587

Renunţând la creştinism, Europa riscă să renunţe şi la democraţie

Potrivit filosofului Henri Bergson, Europa ori îşi va apăra rădăcinile creştine, ori se va pierde pe sine şi democraţia. Dar oare Europa vrea să ţină seama de ipoteza celebrului filosof? Se pare că nu, iar Giuseppe Brienza, autorul cărţii „Libertate şi identitate religioasă în Uniunea Europeană”, recent apărută în Italia, o dovedeşte analizând diferite documente fundamentale din istoria recentă a Uniunii Europene şi analizând cu atenţie câteva aspecte ale dezbaterilor referitoare la libertatea religioasă care a avut loc în ultimii ani în Europa, notează ziarul Il Foglio.

În prezentarea acestui volum, vicepreşedintele Parlamentului European, Mario Mauro, scrie: „Dacă – aşacum susţinea Henri Bergson – raţiunea de a fi a democraţiei este fraternitatea, va trebui să recunoaştem, asemenea lui, că „democraţia este prin esenţa ei evanghelică”. Reiese de aici că datoria noastră este de a oferi democraţiei contribuţia filosofiei noastre, a moralei noastre, a tradiţiei noastre. O contribuţie, fireşte, multiplă şi variată, caracterizată însă prin creştinism, element comun al vieţii personale şi sociale a noastre, a tuturor…

Afirmând că la originea civilizaţiei europene se află creştinismul, nu se doreşte introducerea niciunui criteriu confesional exclusiv. Se doreşte doar o referire la rădăcinile comune ale Europei, la cea morală untară care evidenţiază figura şi responsabilitatea persoanei umane cu fermentul ei de frăţietate evanghelică”.

Cu prilejul unui simpozion organizat în urmă cu câţiva ani la Universitatea Lateranense din Roma, Rocco Buttiglione (catolic fervent, fost ministru de Externe, în prezent propus drept candidat la funcţia de comisar european pentru justiţie şi afaceri interne, n.red.) a ridicat problema dacă fenomenul care începea să se afirme în Europa era o „laicitate amicală” cu tentă americană, sau o „laicitate ostilă” de tip francez, afirmă autorul cărţii amintite.

Laicitatea amicală este aceea care tinde să apere religiile de puterea statului, iar cea ostilă este laicitatea utilizată pentru a apăra statul de religii. Faptul că Uniunea Europeană s-a orientat întotdeauna spre însuşirea celui de-al doilea model pare un lucru incontestabil: fundamentalismul laic se afirmă de multă vreme, iar profesorul Roberto de Mattei (vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării) scria într-un articol din Il Foglio din 2003: „În momentul în care Statele Unite revendică cu orgoliu dimensiunea colectivă a experienţei lor religioase, absenţa unei referiri la creştinism ar căpăta semnificaţia unui act imperdonabil de îndepărtare istorică”.

În felul acesta – arată autorul cărţii – am ajuns la interdicţia de a menţiona în Carta europeană rădăcinile creştine, cu scopul de a obţine acea privatizare a faptului religios dorită de mulţi. Dată fiind această situaţie, orice rău e spre bine, şi chiar şi congelarea Tratatului constituţional, după referendumul francez şi olandez, ar putea deveni o oportunitate. Într-adevăr – susţine Giuseppe Brienza – Europa trebuie să reinsereze în poitică cultura sa, tradiţia sa, şi înţelepciunea sa, şi chiar religia sa. Creştinismul este viu în biserici şi în pieţele publice; şi el ar putea fi inclus în Cartă, adus de oameni noi, mândri că sunt europeni cu o Constituţie comună”, conchide autorul.


http://www.financiarul.ro/2008/08/18/renuntand-la-crestinism-europa-risca-sa-renunte-si-la-democratie/